Învățăm istoria țării prin colecțiile lui Petr Kostin
📅 Publicat: 29 aprilie 2013
Colecţiile colonelului serviciului vamal Petru Kostin pot învăţa copiii să iubească țara lor, regiunea, poporul, istoria propriei lor naţiuni.
Expoziţiile colecţiilor lui Petru Kostin vor fi organizate în Moldova în perioada apropiată
29 aprilie 2013
Sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai sunt marcate de numeroase expoziţii ale colecţiilor cunoscutului colecţionar de obiecte istorice şi rarităţi, colonelul Serviciului Vamal al Moldovei Petru Kostin, informează agenţia News-Moldova.
În ultimele zile, Kostin a deschis expoziţia de ouă de Paşte în fortăreaţa Bender şi expoziţia de icoane vechi în centrul pentru copii Artico din Chişinău.
Copii exacte ale drapelelor istorice ale Moldovei din colecţia lui Kostin vor fi expuse în centrul capitalei moldovene pe ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional.
În Taraclia, colecţionarul va aduce pe 6 mai samovare ruseşti vechi, icoane şi copii ale drapelelor. La inaugurarea acestei expoziţii se aşteaptă participarea unor oaspeţi de rang înalt din Bulgaria.
Pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, toate colecţiile lui Petru Nicolaevici vor fi prezentate în Chişinău. Apropo, 18 mai este şi ziua de naştere a acestui cunoscut colecţionar.
Sursa: IA News Moldova